NYTBR.ro

În acest roman de debut, ficţiunea închide ochii în faţa realităţii: Katherine Taylor este eroina lui, dar şi autoarea care a scris această poveste dulce-amăruie şi totuşi amuzantă despre maturizare, cu un simţ infailibil al bucuriilor şi neplăcerilor unei generaţii.

de ELISSA SCHAPPELL

Mi-ar plăcea să petrec cu Katherine Taylor — fie cea reală, originară din Fresno, fostă barmaniţă în Manhattan şi absolventă a Universităţii Columbia, fie Katherine Taylor, originară din Fresno, fostă barmaniţă în Manhattan şi absolventă a Universităţii Columbia, dar şi eroina romanului de debut Cum să spui adio (Rules for Saying Goodbye). De ce? Păi, Katherine Taylor personajul adoră să bea martini, pierde nopţile şi flirtează cu bărbaţi nepotriviţi, iar Katherine Taylor scriitoarea nu face mare caz din faptul că primul ei roman se-ntâmplă să fie autobiografic. Dar e destul de riscant să îi dai personajului principal identitatea ta. Prea adesea acest instrument al metaficţiunii sparge peretele dintre ficţiune şi nonficţiune, transformându-se într-o şezătoare la care toţi încearcă să separe adevărul de imaginar. Poate fi delicios şi amuzant când autorul e tot o celebritate, precum Bret Easton Ellis ironizându-se ca Ellis în Lunar Park, sau profund când autorul are ca scop întemeierea unei relaţii speciale cu cititorul său, ca în Everything Is Illuminated (Totul e iluminat) al lui Jonathan Safran Foer.

Cum să spui adio este împărţit în patru secţiuni, fiecare însemnând despărţirea de cineva sau de ceva. Prima despărţire este cea de părinţi şi de cei doi fraţi, pentru a pleca la şcoală departe de Fresno. Celelalte trei separări ţin de lecţiile pe care trebuie să le înveţe Katherine în materie de amor, astfel că cititorul o urmează pendulând între seri la bar şi călătorii de la New York la Londra la Roma la Bruxelles, de fiecare dată la braţul altui bărbat ideal, minunat, doi dintre ei britanici, iar altul la care se referă laconic, un italian. Toate aceste amoruri eşuate o determină pe Katherine să emită cele 11 reguli pentru cum să spui adio. Printre ele: „Nu îl părăsi înainte să menţioneze numele a două foste iubite în conversaţiile de zi cu zi“. „Plângi elegant. Nu boci ca disperata.“ şi ultima: „Cheamă un taxi“.

Fără îndoială că scriitoarea Taylor a scris toate acestea cu intenţia de a fi citite ca o satiră. Însă cele mai multe pasaje amuzante sunt adesea tangenţiale, nu fac povestea să progreseze şi nici nu pun în lumină mai puternică un personaj cu potenţial, precum Katherine Taylor. Romanul ar fi fost cu siguranţă remarcabil dacă Taylor ar fi dezvoltat intrigile secundare introduse din când în când: depresia serioasă a mamei sale, abuzul comis de mătuşa sa asupra verişoarei ei adolescente, tumoarea pe creier a celei mai bune prietenei – necazuri care par să treacă pe lângă ea fără să o afecteze.

_____________________________________

Elissa Schappell este editorul revistei Tin House, colaboratoare a Vanity Fair şi autoarea romanului „Use Me“. Această recenzie a apărut iniţial în numărul din 15 iulie 2007 a The New York Times Book Review.