Nu puteţi rata cărţile pentru care autorii lor efectiv şi-au riscat viaţa.
În 2006, editura Mondadori a publicat cartea Gomorra a tânărului jurnalist Roberto Saviano, care descrie cu lux de amănunte viaţa locuitorilor din Campania, pitoreasca regiune dominată de camorra, un termen căzut în desuetudine şi înlocuit cu unul vag, „sistemul“, ca rezultat al codului tăcerii care guvernează viaţa acestor oameni. Gomora, acel oraş de câmpie care, conform tradiţiei biblice, a fost distrus de puterea divină din cauza locuitorilor săi corupţi şi a cărui imagine străbate întreaga gândire occidentală, se identifică în cartea lui Saviano chiar cu capitala Campaniei. Aşa cum rezultǎ din aceastǎ carte-documentar, imaginea oraşului Napoli este de-a dreptul apocaliptică: un oraş dominat în ultima vreme, graţie acordului clanurilor camorriste, şi de mafia chineză ce stăpâneşte acum nu numai portul Napoli, în care se descarcă toate produsele „made in China“ destinate pieţei europene, dar şi industria textilă din Prato, care a contribuit la faima Italiei încă din Evul Mediu.
Gomorra
O călătorie în imperiul economic şi în visul de dominaţie al Camorrei
de Roberto Saviano
Extrem de documentată, abundând în nume şi date („eu ştiu şi am şi probele“, declară la un moment dat autorul), Gomorra dezvăluie afacerile legate de deşeurile toxice care se varsă aici din toatǎ Europa, pe pământul destinat agriculturii şi care provoacă o adevărată epidemie de cancer; modul de racolare a locuitorilor încă din fragedă copilărie, crescuţi în cultul boss-ului, ca şi cum ar fi vorba de un erou legendar, şi învăţaţi să sfideze moartea trăgându-se asupra lor, căci cine se naşte pe pământurile camorrei îi aparţine de drept şi se face vinovat de toate crimele acesteia; intrarea în legalitate a grupurilor criminale care investesc, producând profituri imense şi eliminând concurenţa într-un sistem economic ce ar trebui să fie liber şi concurenţial, în hoteluri, cazinouri, locuinţe, restaurante în cele mai bogate zone ale lumii, dar şi cumpărând titluri de stat, cum s-a întâmplat în Polonia şi România, şi intermediind toate afacerile investitorilor italieni în aceste ţări.
Cartea lui Saviano afirmă ideea neliniştitoare că în prezent clanurile nici măcar nu mai sunt obligate să-i corupă pe politicieni, deoarece camorra este cea care face legea în Italia, dar şi în alte părţi ale lumii. Acest reportaj tulburător, sângeros, scris la persoana întâi, s-a bucurat încă de la lansare de un succes demn de un bestseller, nu numai în Italia, dar şi la nivel internaţional, fiind una dintre cele mai vândute cărţi. Gomorra a fost tradusă, în cei doi ani câţi au trecut de la prima ediţie, în 33 de ţări şi a fost tipărită în milioane de exemplare.
Evident că o astfel de faimă nu putea să-i lase nepăsători pe capii camorrei care, dacă nu au reuşit să-l lichideze pe Roberto Saviano, obligat să trăiască păzit de poliţie 24 de ore din 24, au încercat să-i discrediteze cartea rescriind capitole întregi şi punând-o în vânzare la gara din Napoli pentru numai 5 euro (faţă de circa 15, cât costă în librării), şi chiar au cerut drepturi de autor în calitate de protagonişti ai unei cărţi de succes!
La începutul lunii octombrie 2008, datoritǎ dezvăluirilor lui Carmine Schiavone, vǎrul unuia dintre foştii capi ai camorrei, care acum colaboreazǎ cu justiţia italianǎ, au fost fǎcute publice planurile camorriştilor de a-l lichida pe Saviano pânǎ de Crǎciun. Opinia publicǎ internaţionalǎ s-a mobilizat rapid în sprijinul lui, un apel de solidaritate fiind semnat de şase laureaţi Nobel (Dario Fo, Mihail Gorbaciov, Günter Grass, Rita Levi Montalcini, Orhan Pamuk, Desmond Tutu), iniţiativǎ continuatǎ de ziarul La Republica, care a strâns în câteva zile peste 130.000 de semnǎturi şi de postul de radio al RAI, Radio Tre, care în fiecare dupǎ-amiazǎ, în cadrul emisiunii Fahrenheit, a transmis, timp de trei ore, lectura integralǎ a cǎrţii lui Saviano. Scriitorul Salman Rushdie, condamnat la moarte în 1989 de regimul iranian pentru Versetele Satanice, a declarat ca Saviano este într-un pericol mai mare decât a fost el vreodată şi cere ca situaţia lui să fie luată în serios de autorităţile italiene.
Seria Alexandr Soljeniţîn
Arhipelagul Gulag
Arhipelagul Gulag este cartea care a deschis ochii Occidentului asupra ororilor totalitarismului sovietic, aducând la lumină experienţele subumane din lagărele de „reeducare“ prin muncă din URSS. Devenită foarte repede o adevărată Biblie a disidenţilor din fostul bloc sovietic, Arhipelagul Gulag este o „încercare de investigaţie literară“ a anilor pe care Alexandr Soljeniţîn (1918-2008) i-a petrecut în lagărele groazei, după ce criticase politica lui Stalin pe când era căpitan în armata sovietică.
Pavilionul canceroşilor
Romanul unui miracol, Pavilionul canceroşilor a avut nevoie de un miracol pentru a putea apărea. Manuscrisul a ajuns clandestin în Occident, în ciuda supravegherii stricte la care era supus autorul. După publicare, cartea n-a căzut victima conspiraţiei tăcerii intelectualităţii franceze promoscovite, care a anihilat alte mărturii despre lagărele de concentrare sovietice. Iar juriul Academiei Suedeze i-a acordat lui Soljeniţîn Premiul Nobel cu o neobişnuită promptitudine, atrăgând atenţia întregii lumi asupra zguduitoarei sale depoziţii. Când propriul trup te trimite în anticamera morţii cum poţi fi mai tare decât tine însuţi ? Cum să nu te laşi învins de cei care te condamnă nevinovat la moarte civilă? În Pavilionul canceroşilor, singurul care încearcă să găsească răspuns acestor întrebări e Oleg, protagonistul romanului. Deportat într-un lagăr de concentrare şi bolnav de cancer, ca şi Soljeniţîn însuşi în anii ’50, Oleg crede cu toata fiinţa lui că în om există o putere ascunsă de a ieşi învingător din toate încercările la care e supus. Singura condiţie e să nu te îndoieşti nici o clipă de aceasta forţă şi să o ajuţi, cu libertatea gândului, să iasă la iveală atunci când totul pare pierdut.
Două secole împreună
Evreii şi ruşii înainte de revoluţie
„Credinţa superstiţioasă în forţa istorică a comploturilor (de tip individual sau colectiv) lasă cu totul deoparte cauza principală a eşecurilor de care au avut parte atât indivizii, cât şi statele: slăbiciunile omeneşti. Slăbiciunile noastre ruseşti au fost cele care au determinat tristul curs al istoriei noastre – absurditatea schismei religioase provocate de Nikon, violenţele nesăbuite ale lui Petru cel Mare şi incredibila serie de ciocniri care i-au urmat, obişnuinţa seculară de a ne risipi forţele pentru cauze care nu ne aparţin, suficienţa înveterată a nobilimii şi rigiditatea birocratică de-a lungul întregului secolul al XIX-lea. Nu printr-un efect al unui complot urzit din afară ne-am lăsat ţăranii în mizerie. Nu un complot a determinat grandiosul şi crudul Petersburg să înăbuşe blânda cultură ucraineană. Nu din cauza unui complot patru ministere nu au fost în stare să se pună de acord în privinţa asumării unui dosar sau altul, şi nu din cauza unui complot şi-au petrecut ani întregi în şicane epuizante, mobilizând toate nivelurile ierarhiei. Nu este rezultatul unui complot faptul că împăraţii noştri, unul după altul, s-au dovedit incapabili să înţeleagă evoluţia lumii şi să definească adevăratele priorităţi. Dacă ne-am fi păstrat puritatea şi forţa care ne-au fost insuflate odinioară de Sfântul Serghie din Radonej, nu ne-am mai teme de nici un complot din lume. Nu, nu putem spune în nici un caz că evreii au fost aceia care au „organizat“ revoluţiile din 1905 sau din 1917, după cum nu putem spune că este vorba de cutare sau cutare naţiune care le-a pus la cale. La fel, nici ruşii, nici ucrainenii, luaţi în ansamblul lor ca naţiuni, nu au fost cei care au organizat pogromurile.
Emigrarea evreilor din URSS a inaugurat, fără îndoială, o importantă mişcare cu valoare universală. Începutul Exodului marchează limita celor două secole în care evreii şi ruşii au trebuit să trăiască împreună. De aici înainte, orice evreu rus a căpătat posibilitatea de a hotărî singur dacă va trăi în Rusia sau în afara ei. Pe la mijlocul anilor ’80, libertatea de a emigra în Israel va fi deplină, nu va mai trebui să fie dusă vreo luptă pentru a o obţine.
Nimic din ce s-a petrecut în cursul acestor două secole cu evreii în Rusia – Zona de rezidenţă şi dispariţia ei progresivă, renaşterea, ridicarea până la culmile puterii ruse, noua opresiune, urmată de Exod – nu s-a datorat unor circumstanţe întâmplătoare la periferia Istoriei. Evreii şi-au încheiat ciclul răspândirii lor în jurul Mediteranei până în regiunile orientale ale Europei, apoi au început să se întoarcă pe pământurile de unde plecaseră. Acest ciclu şi modul în care el se încheie presupune o finalitate care scapă înţelegerii omeneşti. Urmaşilor noştri le revine, poate, sarcina de a o discerne şi de a-i afla sensul“.
