În prima parte a fiecărui an, prestigioasa publicaţie americană Publishers Weekly face o trecere în revistă a celor mai bine vândute titluri din anul precedent. Primele trei locuri sunt ocupate de Apelul – John Grisham, Povestea lui Edgar Sawtelle – David Wroblewski, The Host – Stephenie Meyer. James Patterson, autor publicat la Rao, ocupă locul al patrulea cu romanul Cross Country, care s-a vândut în peste 1,1 milioane de exemplare, dar şi locul 11 cu romanul 7th Heaven.
Numărându-se printre cele mai aşteptate titluri ale anului trecut, Apelul, de John Grisham, s-a situat pe primul loc în topul Publishers Weekly, cu cel mai mare număr de exemplare vândute. Doubleday, editura care a publicat acest titlu, nu a dorit să facă publice cifrele de vânzări, dar Publishers Weekly confirmă supremaţia acestui volum. În România, Apelul a fost publicat la sfârşitul lui 2008.
Locul al doilea în topul celor mai bune cărţi din 2008 e ocupat de ceea ce realizatorii clasamentului Publishers Weekly numesc „îndrăgitul Edgar Sawtelle“. Cu peste 1,3 milioane de exemplare vândute în 2008, Povestea lui Edgar Sawtelle, de David Wroblewski, a fost depăşit în popularitate doar de Grisham. Romanul este o epopee shakespeariană despre un băieţel mut din Wisconsin, o carte în care sunt explorate foarte inteligent limitele limbajului. Povestea lui Edgar Sawtelle va apărea la Rao în noiembrie 2009.
Stephenie Meyer, autoarea seriei Amurg a fost revelaţia pieţei americane de carte în 2008. Meyer a reuşit să urce pe locul al treilea în clasamentul celor mai bine vândute cărţi, la o poziţie distanţă de maestrul Grisham. Noul ei succes, cu peste 1,24 milioane de exemplare vândute, confirmă faptul că vorbim despre o autoare cu multiple veleităţi. Romanul The Host marchează trecerea scriitoarei de la ficţiunea dedicată în principal tinerilor spre un public mai larg. Lansată în mai 2008, The Host vorbeşte despre o rasă extraterestră care vrea să cucerească Pământul pentru că pământenii deveniseră prea violenţi. Ce se întâmplă însă dacă unii pământeni nu sunt de acord, veţi afla doar citind povestea imaginată de Stephenie Meyer. Cartea va apărea în traducere românească la Rao în prima parte a anului 2010.