Vultur şi înger
de Julie Zeh
400 pagini
Editura Niculescu
19,99 lei
Jessie e moartă, s-a împuşcat pe când vorbea la telefon cu Max. Iar Max Cooper, îndoliat după iubita lui, alunecă în lumea drogurilor şi îşi începe astfel căderea spre iad. O incursiune în trecutul lui Jessie, despre care aflăm că nu era chiar o sfântă, aduce la lumină conspiraţii, avocaţi internaţionali, traficanţi de droguri, politicieni ONU, eroi din războiul balcanic şi autori de genocid. Romanul de debut al lui Juli Zeh, Vultur şi înger, e o poveste terifiantă despre cocaină, iubire sfăşietoare şi corupţie politică. Zeh expune ochilor cititorului linia fină ce separă normalitatea de nebunie, crimă şi cruzime. Trama are o structură ingenioasă, plină de răsturnări de situaţie şi întoarceri în timp, astfel că lectura e ca dezlegarea unui mister, a unei ghicitori complicate şi te ţine prizonier de la prima până la ultima pagină. Nu degeaba Julie Zeh a fost comparată cu Bret Easton Ellis, Michel Houellebecq sau Zadie Smith. A lucrat pentru ONU, e avocat în drept internaţional şi a publicat o carte foarte reuşită despre Bosnia – toate acestea nu sunt acum decât surse de inspiraţie pentru romanul care a catapultat-o către succes.
Max e un lup singuratic, un exemplar alienat de societatea contemporană, ale căruitrăiri sunt bine ţinute în frâu de autoare. E cinic până la demenţă şi înnebunitor de insinuant. Şi are un effect ciudat asupra persoanei pe care a ales să o atragă în lumea lui sordidă, un DJ de radio pe nume Clara. Nu e nici pe departe un cavaler, deşi uneori se gândeşte la gesturi de curtoazie de modă veche. Vrea să îi ducă floarea-soarelui Clarei, dar nu se oboseşte nici măcar să o culeagă. Trăieşte şi se hrăneşte din iubirea pentru defuncta Jessie şi din concertarea personalităţii sale cu cele ale lui Jessie şi Clara. Aceasta vrea să afle cum şi de ce a murit Jessie, dar de unde obţine informaţii şi cu ce preţ devine la u moment dat o miză importantă pentru cititor. Tot Clara este cea care intră în jocul de putere al lui Max, care consideră că singurul lucru neplictisitor de pe lumea asta e să stăpâneşti oamenii. Da, e un jurist ONU specializat pe regiunea Balcanilor, dar altceva nu a realizat până la acest moment. După cum spune chiar el, îşi balcanizează existenţa şi ajunge să trăiască în mizeria care altădată l-ar fi dezgustat profund. În toată acest tablou sordid se insinuează umorul. Întrebat de ce şi-a botezat câinele Jacques Chirac, Max răspunde „Am vrut să-i zicem Giscard d’Estaing, dar n-am ştiut cum se scrie”. Naraţiunea nu mai e condusă de prafuri albe ci de furie oarbă. Fiecare personaj trebuie să se delimiteze de adevărul teribil, chiar dacă I se dovedeşte complicitatea. Însă Zeh îşi lasă cititorii să aleagă până unde o să meargă Max ca să capete mântuirea.
